marți, 2 decembrie 2008

Uninominal la final

Rezultatele pentru cei interesaţi sunt :
Camera Deputatilor:

PSD+PC:33,00 %

PD-L: 32,57 %

PNL: 18,32 %

Senat:

PSD+PC:33,99%

PD-L: 33,79%

PNL: 18,49%

M-am uitat și eu ca orice român la mai toate posturile TV așteptând finalul alegerilor . Toți s-au declarat câștigători . S-au bucurat , au ciocnit cupele
de șampanie, au dat interviuri ,și-au arătat zâmbetul rânjit al satisfacție personale că l-au învins pe ăla sau pe ălălalt ,au răsuflat și ei ușurați într-un final . Doar că , fără excepție , au așteptat numărătoarea finală . A redistribuirii locurilor rămase , a resturilor ce mai trebuiau ciugulite. Astăzi s-au finalizat și aceste rezulte şi mai mult ca sigur că de mâine începe și bâlciul.
Pentru ciolanul puterii , a cărui miros puturos a început să-i ademenească pe toți cu duhoarea lui .
Am așteptat ca după alegeri să vad figuri noi, oameni politici capabili ,idei și viziuni economice reale, am așteptat să schimb somnul , nesimțirea și aroganța din vechiul parlament . Mai trebuie să aștept încă 4 ani pentru că nimic nu s-a schimbat.
Aceleași figuri , aceiași oameni, nimic nou, nimic bun. Au reușit să mintă, să păcălească, să înșele şi să ajungă din nou unde şi-au dorit . Ne-au luat voturile şi-au reluat locurile şi de mâine uită de unde au plecat . Punem pariu ?
Cineva spunea că merităm soarta .Eu cred că ne merităm şi conducătorii !
Ce naiba am vrut eu sa schimb duminică ?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu