vineri, 11 decembrie 2009

Operatiunea "Taurul" in Romania


In peregrinarea mea prin blogosfera am găsit un articol mai mult decât interesant scris de Ovidiu Ohanesian pe propriu sau blog , articol ce , dacă se dovedește a fi adevărat , ar putea produce în România un dezastru în ceea ce-l privește pe actualul președinte , Băsescu . Il redau mai jos in totalitate , dar cei interesati puteti intra aici BLOG OVIDIU OHANESIAN

Frauda electorală STS are nume de cod “Taurul”


Dovezile de fraudare a alegerilor, prezentate în ultimile zile de partidele politice, şubrezesc pe zi ce trece poziţia lui Traian Băsescu de” ales al poporului”. Un mesaj primit astăzi de la Satu Mare pe adresa personală de e-mail prezintă în detaliu utilizarea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale de către preşedintele OTV. Dacă adăugăm că procuroii DNA au săltat din stradă un senator în cel mai pur stil stalinist, putem să ne dăm seama ce ne aşteaptă în următorii 5 ani de domnie băsesciană. Să trăim bine !

Iată conţinutul mesajului :

Mai mulţi angajaţi ai Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS) Satu Mare, afirmă că în data de 6.12.2009, începând cu ora 13.40, moment în care Mircea Geoană îl depăşea cu mai mult de 5 procente pe Traian Băsescu, a fost pus în aplicare un plan de rezervă (planul B), la ordinul generalului Marcel Opriş, şeful STS, şi sub coordonarea vicepreşedintelui PDL Adriean Videanu. Concret, STS Satu Mare a avut o derivaţie secretă din schema STS conectată la un server din sediul central al PDL din Aleea Modrogan, având numele de cod „Taurul”. Toate judeţele au avut derivaţie din reţeaua principală, mai puţin municipiul Bucureşti. Potrivit surselor STS, în noaptea de 6 spre 7 decembrie, la ora 3,15, toate derivaţiile au fost dezafectate sub directa supraveghere a generalului Marcel Opriş, fiecare judeţ decuplându-se pe rând după ce s-au închis şi cheile pe datele finale. Despre acest fapt ştiu doar şefii judeţeni ai STS şi cadrele tehnice, respectiv, doi subofiţeri care au realizat conexiunile. Toate conexiunile au fost operaţionale cu data de 06.12.2009, ora 1,30. Afirmaţia că toate datele au fost transmise prin intermediul telefoanelor mobile şi a telefonului guvernamental (T.O.) este falsă, deoarece toate datele au fost transmise electronic simultan cu cele oficiale. STS a avut inclusiv „spioni” de alarmă care semnalau acustic şi vizual depăşirea în procente a unuia sau altuia dintre candidaţi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu