marți, 17 august 2010

Citate din Octavian Paler

Viaţa pe un peron

  • În funcţie de ce se clădeşte pe ruinele unei închisori, se poate spune cât de necesar era ca ea să fie dărâmată.
  • Aşteptarea ne dă iluzia că facem ceva aşteptând, când, de fapt, nu facem altceva decât să murim suportabil, puţin câte puţin.
  • Nu există pustiu; ci doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.
  • Suferinţa, dacă nu găsim în ea un minimum de forţă, ne cere să fim măcar decenţi, să n-o exhibăm.
  • Nu m-am priceput nici să călătoresc prin viaţă, nici să iau din ea doar peronul.
  • Acesta e omul, domnilor. Rezistă la multe, dar câteodată îl doboară golul din jur.
  • Lucrurile pe care le-am dorit eu, nu le-am putut obţine niciodată cerându-le sau luptându-mă pentru ele. Cum poţi să lupţi pentru tandreţe? Sau pentru duioşie? Cel mult poţi să le aştepţi.
  • Să aştepţi oricât. Să aştepţi orice. Să nu-ţi aminteşti, în schimb, orice. Nu sunt bune decât amintirile care te ajută să trăieşti în prezent.
  • Aminteşte-ţi că paradisul a fost, aproape sigur, într-o grotă.

Autoportret într-o oglindă spartă

  • Cândva, mi-am zis că la bătrâneţe mă voi feri de patru gafe. 1.) Nu mă voi plânge ca nu mai sunt tânar. 2.)Nu voi da sfaturi nimănui. 3.) Nu voi invoca mereu experienţa mea. 4.) Şi nu voi povesti de o sută de ori acelaşi lucru.
De bine, de rău, primele trei le respect. Ce rost ar avea să mă plâng că nu mai sunt tânăr? N-aş face decât să îngreunez o situaţie şi aşa dificilă. Să dau sfaturi, n-am chef. Şi nici n-are nimeni nevoie de ele. Iar despre experienţa mea ce-aş putea spune? Poate, doar că viaţa a avut un sens câtă vreme n-am ţinut să-i dau unul. În clipa în care am încercat s-o fac, mi-a sunat în urechi, ironică, vorba Eclesiastului despre deşertăciune.
Ultima regulă era, însă o dovadă de superficialitate. N-am prevăzut că, într-o zi, aş putea suferi de un exces de memorie, cum suferă alţii de un exces de suc gastric. Pe urmă, nu bănuiam, ceea ce ştiu azi, că trecutul nu e o arhivă, o magazie unde găseşti şi azi, şi mâine, şi poimâine aceleaşi lucruri, mai uzate, mai pline de praf, dar în fapt aceleaşi. Trecutul trăieşte, e viu, ia parte la prezent, îl influenţează şi se schimbă în funcţie de ceea ce ni se întâmplă. Unele amintiri scad în importanţă, pălesc, altele, dimpotrivă, capătă înţelesuri noi la care nu ne-am gândit înainte. Devin, din fleacuri, momente esenţiale. De aceea, azi, înţeleg că destinul se ascunde, deseori, în cea mai cenuşie şi insesizabilă banalitate.
  • Cred că dragostea ne ridică în propriii noştri ochi. Şi cât de mult ai vrea să fii aşa cum te vede celălalt! Ai dori, şi chiar încerci, să micşorezi distanţa dintre ceea ce ştii că eşti în realitate şi ceea ce intuieşti că vede în tine cel pe care-l iubeşti.

Scrisori imaginare(1979)

  • Astăzi ştim că nu putem să facem nimic împotriva morţii, dar că trebuie să facem totul în favoarea speranţei.
  • Am înţeles de mult că nu eludam moartea nevorbind despre ea şi că nu iubim mai mult viaţa recunoscând numai sărbătorile ei.
  • Există, poate, o clipă în viaţa fiecăruia când vede limpede că nu negaţia este rostul lui.
  • A iubi înseamnă, poate, a lumina partea cea mai frumoasa din noi.
  • Ştiind că vom muri, să găsim aici un argument pentru a iubi şi mai mult viaţa.
  • Poate, cei care au spus cel mai mult sunt cei care au suferit cel mai mult.
  • În fond, cultura este sau ar trebui să fie o anumită formă de a iubi lumea şi de a spera.

Caminante. Jurnal(şi contrajurnal)mexican. (1980)

  • Omul a simţit todeauna nevoia să înalţe o credinţă în mijlocul întebărilor, un orgoliu în mijlocul greşelilor, şi să le apere...
  • Toate sunt întradevăr trecătoare.
  • ...există înfrângeri care nu coboară ci înalţă.
  • ...există întrebări pe care ni le punem nu pentru a da un raspuns, ci pentru a auzi întrebarea.
  • Începem să murim când nu mai avem puterea de a opta.

Atribuite

  • Omul are iluzia că vorbeşte cu lumea întreagă la calculator. El e de fapt singur.
  • Dacă nu pot să fac istoria, o îndur...
  • Nu m-am adaptat vreodată la viaţa Capitalei. Sunt conştient totuşi ca nici la sat nu aş mai putea trăi.
  • Existau anumite valori, tradiţii şi un anumit bun-simţ al oamenilor pe care nu le-am mai regăsit în altă parte.
  • Sunt consternat că s-au găsit atâtea canalii care s-au repezit să facă averi nemărginite şi să facă demagogie pe tema democraţiei la noi; sunt consternat că poporul român a îndurat şi a consfinţit asta.
  • Detest politica şi politicienii. Nu aş fi putut face niciodată politică.
  • Mitologia este pentru mine un refugiu, un fel de fugă în istorie. Faptul că omul a ieşit din timpul mitologic şi a intrat în timpul istoriei nu este în avantajul său. Eu sunt un reacţionar.
  • Sunt mai mult păgân decât creştin.
  • Maşina de scris a devenit o prelungire a trupului meu. M-am dezobişnuit să scriu de mână. Nu concep să folosesc calculatorul. Progresul tehnic şi ştiinţific este însoţit de regresii interioare.
  • Iubesc încă viaţa.
  • Sunt un singuratic. Am puţini prieteni. Sunt singur aici, între molii şi cărţi. Certitudinile mele sunt ca hainele roase de molii.
  • Nu mi-am sărbătorit niciodată ziua de naştere. Ce pot să spun la 80 de ani? Iubesc încă viaţa. Singura mea satisfacţie reală sunt dezamăgirile mele, asta înseamnă că am avut iluzii foarte mari.
  • Mai mult decât de Dumnezeu, mă tem de absenţa lui Dumnezeu.
  • Nu mă iau prea în serios, nu-mi dau prea multă importanţă pentru că ştiu în ce ţară trăiesc.
  • Defectele mele sunt principala mea calitate.
  • Pesimismul meu este modul meu de a nu accepta să judec normal o anormalitate.
  • Eu îmi iubesc ţara, dar din iubirea mea face parte şi disperarea mea de a vedea ce trăim şi cum trăim.
  • După părerea mea, disperarea este de fapt, în adâncul ei, o altă formă de speranţă.
  • Unii se nasc bătrâni şi unii devin bătrâni foarte repede. Iar unii, ca mine, nu se maturizează niciodată
  • Nu pot să închid uşa şi să nu mai ştiu ce se petrece în stradă, dincolo de ea.
  • Domnule Gâdea, eu sunt un lup singuratic. Cu alte cuvinte, nu sunt afiliat niciunei haite. Şi nici nu-mi doresc să mă afiliez în vreun fel. Eu am să-mi duc crucea mea de lup singuratic – e blestemul meu de solitar – până la capăt.
  • Pentru mine România este o vasalitate, adică m-am născut român şi n-am cum să ies din acest destin. Cu alte cuvinte o să-mi iubesc ţara chiar dacă va fi condusă de canalii şi lepădături şi escroci. Nu mă interesează! Dar îmi păstrez unicul drept care mi-a rămas după iluzii, după dezamăgiri, după revoltă – ultimul meu refugiu e dispreţul.
  • Eu chiar cred în ce-am scris, că un om normal are într-adevăr o singură patrie. Restul sunt ţări.
  • Eu recunosc. Nu mai cred în nimic sau aproape în nimic. Mai cred într-o Românie personală – a mea – care nu ştiu dacă a existat vreodată şi nu ştiu dacă va exista cândva, în viitor.
  • Am trăit în comunism – nu mi-a plăcut. Trăiesc în capitalism, dacă ăsta e capitalismul care e la noi acuma şi nu îmi place. Scor: 1–1 şi din păcate viaţa mea se va sfârşi pe această nulă.
  • Eu îmi dau seama că lucrurile nu se vor îndrepta în cursul vieţii mele.
  • Mă tem de moarte pentru că nu cred în viaţa de apoi.
  • Am crezut că reumatismul este un moft. Nu e ...

Un comentariu:

  1. ..un mare OM, un mare scriitor. Ma intreb citi l-au citit, asa cum ar trebui.

    RăspundețiȘtergere