marți, 10 mai 2011

Campanie pentru România



M-am alăturat astăzi fără ezitare unei campanii
Redați demnitatea României!
STOP nepăsării! STOP hoției! STOP inculturii ! STOP distrugerii României!


găsită pe siteul http://sustin.ro/ nu numai pentru ca o apreciez ca fiind de actualitate dar și poate singura noastră cale de scăpare din ghearele mediocrității și nepăsării în care se regăsește astăzi România . O redau mai jos în totalitate și va sfătuiesc sa o dati și voi mai departe asa cum veți putea mai bine.


Redați demnitate României!

STOP nepăsării!
STOP hoției!
STOP inculturii!
STOP distrugerii României!

Redați demnitatea României!

Acesta este mesajul nostru pentru această perioadă prin care trece țara noastră.
De ce această atitudine?

Fiindcă în România:

sunt promovate non-valori, inculți, iar oamenii cu adevărat utili societății sunt ignorați sau dați la o parte
este încurajată hoția în locul corectitudinii, răul în locul binelui, urâtul în locul frumosului
sunt dați ca exemplu de succes parveniții și „șmecherii” care prin „tunuri” au ajuns miliardari peste noapte
domnește nepotismul, hoția și jaful politic; fiindcă am ajuns să ne dorim politicieni care „fură mai puțin”
justiția nu se aplică în cazul celor cu bani
media a ajuns o mizerie, o cloacă depravată a „mondenităților” autohtone
la școală este încurajată toceala și copierea referatelor de pe internet, în locul punerii în valoare a calităților și imaginației individuale și a gândirii logice
se trăiește după bine-cunoscuta vorbă „Capul plecat, sabia nu-l taie”
este cultivat sentimentul de inferioritate față de țările din occident („niciodată n-o să fim ca…”, „doar e produs românesc!”)

România NU este țara lui Guță sau a lui Salam, este țara lui Enescu și a lui Eminescu.
România NU este țara lui Becali, Iliescu sau Băsescu, este țara lui Iorga, Maniu, Cuza, Mihai Viteazul.
România NU este țara violatorilor în serie, a criminalilor de la ora 5, este țara lui Brâncuși, Tesla, Coandă și a celor care duc societatea mai departe!

România NU este țara lor, România este țara noastră, a familiei și a copiilor noștri. România este țara pentru care și-au dat viața înaintașii noștri. România este țara pentru care au murit tinerii din decembrie 1989.

Această țară merită mai mult, STOP distrugerii României!

Haideți să cultivăm frumosul, onestitatea și valorile adevărate!
Haideți să redăm demnitate României!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu