Mărţişor

Mituri ale Mărţişorului

Voinicul care a eliberat Soarele

Un mit povesteşte cum Soarele a coborât pe Pământ în chip de fată preafrumoasă. Dar un zmeu a furat-o şi a închis-o în palatul lui. Atunci păsările au încetat să cânte, copiii au uitat de joacă şi veselie, şi lumea întreagă a căzut în mâhnire. Văzând ce se întâmplă fără Soare, un tânăr curajos a pornit spre palatul zmeului să elibereze preafrumoasa fată. A căutat palatul un an încheiat, iar când l-a găsit, a chemat zmeul la luptă dreaptă. Tânărul a învins creatura şi a eliberat fata. Aceasta s-a ridicat înapoi pe Cer şi iarăşi a luminat întregul pământ. A venit primăvara, oamenii şi-au recăpătat veselia, dar tânărul luptător zăcea în palatul zmeului după luptele grele pe care le avuse. Sângele cald i s-a scurs pe zăpadă, până când l-a lăsat pe tânăr fără suflare. În locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghiocei — vestitori ai primăverii. Se zice că de atunci lumea cinsteşte memoria tânărului curajos legând cu o aţă două flori: una albă, alta roşie. Culoarea roşie simbolizează dragostea către frumos şi aminteşte de curajul tânărului, iar cea albă este a ghiocelului, prima floare a primăverii.

Lupta Primăverii cu Iarna

Conform unui mit care circulă în Republica Moldova, în prima zi a lunii martie, frumoasa Primăvară a ieşit la marginea pădurii şi a observat cum, într-o poiană, într-o tufă de porumbari, de sub zăpadă răsare un ghiocel. Ea a hotărât să-l ajute şi a început a da la o parte zăpada şi a rupe ramurile spinoase. Iarna, văzând aceasta, s-a înfuriat şi a chemat vântul şi gerul să distrugă floarea. Ghiocelul a îngheţat imediat. Primăvara a acoperit apoi ghiocelul cu mâinile ei, dar s-a rănit la un deget din cauza mărăcinilor. Din deget s-a prelins o picătură de sânge fierbinte care, căzând peste floare, a făcut-o să reînvie. În acest fel, Primăvara a învins Iarna, iar culorile mărţişorului simbolizează sângele ei roşu pe zăpada albă.

Istoricul mărţişorului

Originile sărbătorii mărţişorului nu sunt cunoscute exact, dar se consideră că ea a apărut pe vremea Imperiului Roman, când Anul Nou era sărbătorit în prima zi a primăverii, în luna lui Marte. Acesta nu era numai zeul războiului, ci şi al fertilităţii şi vegetaţiei. Această dualitate este remarcată în culorile mărţişorului, albul însemnând pace, iar roşu — război. Anul Nou a fost sărbătorit pe 1 martie până la începutul secolului al XVIII-lea.

Cercetări arheologice efectuate în România, la Schela Cladovei, au scos la iveală amulete asemănătoare cu mărţişorul datând de acum cca. 8 000 ani. Amuletele reprezentau nişte pietricele vopsite în alb şi roşu care erau purtate la gât. Documentar, mărţişorul a fost atestat pentru prima oară într-o lucrare de-a lui Iordache Golescu. Folcloristul Simion Florea Marian presupune că în Moldova şi Bucovina mărţişorul era compus dintr-o monedă de aur sau de argint, prinsă cu aţă albă-roşie, şi era purtat de copii în jurul gâtului. Fetele adolescente purtau şi ele mărţişor la gât în primele 12 zile ale lui martie, pentru ca mai apoi să îl prindă în păr şi să-l păstreze până la sosirea primilor cocori şi înflorirea arborilor. La acel moment, fetele îşi scoteau mărţişorul şi-l atârnau de creanga unui copac sau altul, iar moneda o dădeau pe caş. Aceste „ritualuri” asigurau un an productiv.


În prezent, mărţişorul este purtat întreaga lună martie, după care este prins de ramurile unui pom fructifer. Se crede că aceasta va aduce belşug în casele oamenilor. Se zice că dacă cineva îşi pune o dorinţă în timp ce atârnă mărţişorul de pom, aceasta se va împlini numaidecât. La începutul lui aprilie, într-o mare parte a satelor României şi Moldovei, pomii sunt împodobiţi de mărţişoare.

În Republica Moldova, în fiecare an are loc festivalul muzical „Mărţişor”, care începe pe data de 1 martie şi durează până la 10 martie. În acest an, festivalul se află la ediţia a 42-a.

În unele judeţe ale României, mărţişorul este purtat doar primele două săptămâni. În localităţile transilvănene mărţişoarele sunt atârnate de uşi, ferestre, de coarnele animalelor domestice, întrucât se consideră că astfel se poate de speriat duhurile rele. În judeţul Bihor de crede că dacă oamenii se spală cu apa de ploaie căzută pe 1 martie, vor deveni mai frumoşi şi mai sănătoşi. În Banat fetele se spală cu zăpadă pentru ca să fie iubite. În Dobrogea mărţişoarele sunt purtate până la sosirea cocorilor, apoi aruncate în aer pentru ca fericirea să fie mare şi înaripată.

Obiceiuri asemănătoare se pot întâlni în zona Balcanilor, în Bulgaria unde se cheamă Marteniţa (Мартеница), Macedonia, Albania.

Baba Dochia

1 martie, prima zi a primaverii, aduce nu numai sarbatoarea Martisorului, dar si una dintre cele mai importante mituri ale traditiei romanesti: zilele Dochiei sau Babele. In jurul acestui personaj mitologic s-au nascut mai multe povesti, fiecare intruchipand-o pe Baba Dochia in mai multe ipostaze. Despre una dintre variante se afirma chiar ca ar sta la baza etnogenezei poporului roman. Este vorba despre mitul „Traian si Dochia". Se spune ca Dochia, fata lui Decebal ii cade draga lui Traian, cuceritorul Daciei. Urmarita de trupele lui Traian, ea se ascunde in munti impreuna cu oile ei, unde se transforma intr-o batrana cu oi cu ajutorul Maicii Domnului (sau de Zamolxis in unele surse).

O alta legenda despre Baba Dochia este legata de o pastorita cu vreo 20 de oi transformata in stana de piatra pentru ca a sfidat intemperiile declansate de zeul Gebeleizis, stapanul stihiilor naturii la daci. Aceasta varianta ne aminteste de destinul zeitei Niobe, zeita traca, care se mandreste cu cei 7 fii si cele 7 fiice ale sale fata de zeita Hera. Drept pedeapsa Hera ii omoara copiii, iar aceasta de durere se transforma in stana de piatra.

Altii povestesc despre Baba Dochia ca o femeie batrana, rea si cicalitoare care vrea sa scape de nora ei punand-o la tot felul de incercari imposibil de realizat. Intr-o zi o trimite la rau sa spele lana cea alba pana s-o innegri. Nereusind sa indeplineasca porunca soacrei, fata incepe sa planga si se trezeste cu doi barbati langa ea, Dumnezeu si Sf. Petru care, auzindu-i povestea, ii innegresc lana. Soacra vazand ca nora vine cu lana neagra o trimite inapoi sa faca lana la loc alba. Pe cand se chinuia fata sa albeasca lana apar iar cei dou batrani care in loc sa ii faca lana alba o trimit sa culeaga flori si fragi pe care sa i le daruiasca soacrei. Vazand florile si fragii, baba uita de lana si isi lua oile si pe fiul sau, Dragobete, sa plece la munte fiind convinsa ca a venit primavara. Se imbraca cu 9 cojoace (zilele Dochiei) de care se leapada treptat pe parcursul calatoriei. Dupa 9 zile, in urma unui inghet Baba Dochia se transforma in stana de piatra impreuna cu oile ei.
Legenda Babelor si semnificatia lor

In traditia romaneasca intre 1 si 9 martie se spune ca Dochia isi implineste destinul urcand muntele, impreuna cu turma sa de oi. Aceste zile sunt cunoscute ca zilele Dochiei sau Babele cand vremea este schimbatoare datorita caracterului capricios al Babei Dochia. Semnificatia povestii babei Dochia, prezentata sub forma conflictului dintre nora si soacra, se refera de fapt la confruntarea dintre anul vechi si anul nou, dintre iarna si vara, dintre frig si caldura, dintre sterilitate si fecunditate. Printre obiceiurile populare din luna Martie s-a pastrat traditia ca fiecare sa-si aleaga o Baba intre 1-9 martie. Legenda Babelor spune ca si in functie de starea vremii se prezice caracterul si norocul persoanei respective in acel an.

Folclorul romanesc prin aceste legende si mituri devine o importanta sursa de inspiratie pentru multi prozatori si poeti. Veridicitatea legendei Babei Dochia este oferita de rocile din muntii Ceahlau, o marturie incontestabila a acestui mit romanesc.

documentare de pe Wikipedia